Fiica mea – nascuta in inima mea

Mi-am dorit tare mult o fetita prin prisma relatiei pe care am avut-o cu mama mea. Copil fiind ma refugiam in bratele ei, la pieptul ei, acolo era linistea mea, momentul meu de rasfat. Imi placea sa o tin de mana, chiar si mare fiind, eram mandra, o simteam prietena mea, era frumoasa si puternica si impreuna formam o echipa grozava.

Aveam un vis, il imparteam la doi, voiam o fata

Astfel, stiam dintotdeauna ca vreau o fetita. Chiar si mai tarziu cand l-am cunoscut pe N. impartaseam amandoi acelasi vis de a avea o fata. Stiam si numele “ Annour “, era combinatia numelor noastre iar dupa un timp aflam ca in limba araba acest nume inseamna “ lumina “.

Si lumina avea sa vina in viata noastra, s-a lasat asteptata, ca orice bucurie deplina care iti mangaie sufletul greu incercat. Ea ne-a ales de mult, se nascuse pentru noi, iar noi aveam nevoie de un semn sa stim, sa intelegem. Atunci, in dimineata aceea de vara cand ne-am vazut prima oara, ea ne oferea primul ei zambet, nu mai zambise pana atunci, ne astepta cuminte pe un pat de spital, stia ca o vom gasi si nu ne vom mai desparti. Ne-am asteptat un timp, dar ne-am gasit.

Ochii ei ne cautau, zambetul ei ne cucerea

Era o mogaldeata mica, galbena, infasata toata, dar ochii ei ne cautau, cand ne-a simtit nesiguri si tematori, ea a adunat toata puterea in zambetul ei sa stim ca nu avem de ce sa ne fie frica, sa avem incredere, sa avem curaj.

Cu zambetul acela ne-a cucerit definitiv, nu mai conta diagnosticul nefericit din fisa ei, istoricul parintilor biologici, intreg demersul, conta ce am simtit in acel moment, ne zambeam reciproc si ne incurajam ca va fi bine, ca vom fi niste luptatoare si impreuna, mama si fiica ne indeplineam un vis, de a ne avea una pe cealalta.

Ea avea nevoie de mine, eu aveam nevoie de ea

Timpul trecea si Zmeurica mea inflorea cu fiecare zi, era roza toata si ma cucerea cu veselia ei. Era senina si zambareata mereu, o plimbam des si nu imi mai incapeam in piele de fericire.

Ea avea nevoie de mine, eu aveam nevoie de ea, fiecare se hranea cu dragostea ce ne-o purtam reciproc. Primii pasi, primele cuvinte, primele rochite, primul an de gradinita, toate reprezinta momente pentru care visasem ani la rand.

Nazdravana familiei – toata strada si campul ii alearga sub talpi

Astazi, Antonia – Annour are 6 ani si este nazdravana familiei. Ii intrece pe baieti la boroboate, e mult mai incapatanata si mai categorica ca ei. Vrea sa fie regina Elsa dar seamana mai degraba cu Kristoff si Sven la un loc. Da din picior cand se simte nedreptatita si vrea sa isi impuna punctul de vedere. Cel mai mult ii place bucataria in noroi si joaca prin balti dupa ploaie. Vrea sa simta pamantul si iarba sub talpile ei goale si toata strada si campul ii alearga sub talpi. Adora copiii mici pe care crede ca stie sa ii ingrijeasca. Petrece mult timp cu baietii mari si mici, pentru ca fetitele din cartier sunt curate, ingrijite si se joaca cu papusile in casa si in curtile lor.

Din lumea ei plina de culoare…

Antonia te acapareaza cu dragostea ei, nu esti niciodata pregatit pentru cat de des te ia in brate, pentru cata dragoste are de oferit. Are multe emotii pe care nu stie inca sa le gestioneze corect. Cateodata uit ca ea trebuie tot timpul sa inteleaga si sa se adapteze la lumea in care traim, cand ar fi fost mult mai frumos sa facem noi toti parte din lumea ei. O lume plina de culoare, de bucurie, de joaca si de multa iubire. E un copil special prin prisma energiei si a bucuriei pe care o transmite si tocmai din acest motiv, multi o vad diferita.

De la fetita murdara si rebela de pe maidan la femeia de astazi…

Antonia imi aminteste de mine, ma regasesc atat de mult in ea. Toata murdaria, ciupiturile si semnele de pe picioruse imi amintesc de copilaria mea. Ii place sa mearga pe camp cu baietii, la dealul de pamant pentru a se da cu bicicletele de sus, iar asta faceam si eu…tot digul, tot maidanul era al meu.

Nu ar fi crezut nimeni atunci, ca acea fetita murdara si rebela care juca toata ziua fotbal cu baietii si batea maidanul in lung si in lat, la pas sau pe bicicleta, se va transforma in femeia de astazi. Dar tocmai libertatea de a fi copil, de a te juca liber, de a simti pamantul sub talpi, de a experimenta mereu, te fac omul care esti astazi, puternic, capabil, delicat dar curajos.

Intoarcerea la copilarie, la noi, la cum era odata…

Daca ne-am intoarce mai des la copilarie, ne-am cunoaste mai bine pe noi, am fi mai sinceri, mai deschisi, mai umani, mai liberi, mai veseli, mai prietenosi, mai fericiti.

De aceea ii incurajez pe copii sa se joace liber, sa gandeasca liber, sa cada, sa invete si sa se ridice. In fiecare seara ma roaga Antonia sa ii mai repar o bubita noua si chiar daca am un gol in stomac de fiecare data cand mai cade, stiu ca doar asa poate trai copilaria autentica din cum mai era odata, doar asa poate invata sa isi formeze instincte, sa se ridice si sa mearga mai departe. Fetitele sunt delicate prin prisma modului in care vorbesc si se poarta dar joaca ar trebui sa fie aceeasi pentru toti.

O lectie de viata cat pentru o viata

De curand, in timp ce se juca, Antonia le-a oferit copiilor o lectie de prietenie si de viata. Era pe camp cu mai multi baieti de varste diferite si il roaga pe unul dintre baieti, pe Mati ( Matias ) sa o ajute sa ridice bicicleta pana sus pe dambul de pamant. El o refuza, iar Antonia, il intreaba “ Mati, noi suntem prieteni ? “, iar Mati ii raspunde: “ Da, suntem prieteni “. Antonia, continua “ Mati, prietenii nu se ajuta intre ei ?” …baietelul ii raspunde “ ba da, se ajuta “ si ii ridica bicicleta. Pentru ei, joaca a continuat la fel, pentru noi restul, parinti si copii mai mari a fost o adevarata lectie de viata, de negociere, de prietenie. Copilaria nu are rautati, interese ascunse, ranchiuna, copilaria e despre joaca, despre prietenie, despre a fi fericit.

Inimoasa – vindecatoarea de inimi ranite

Antonia e cea mai fericita cand imi culege si imi daruieste mie flori, cand culege iarba pentru iepurasi si da Sofiei ( pisicutei noastre ) sa manance, uneori chiar mancare facuta de ea.

In povestea noastra spusa seara la culcare, “ Cei 3 fantastici “, Antonia este “ Inimoasa “, ea este cea care vindeca cu iubirea ei inimile ranite ale celor care au nevoie de ajutorul echipei salvatoare.

De obicei nu ma lasa sa plec daca nu o asigur ca ma intorc foarte repede. In urma cu cateva luni, in plina pandemie, m-am operat de apendicita. Din pacate a fost un moment greu de depasit pentru Antonia. Acum ma stia ea pe mine pe un pat de spital, singura, fara familie, trecand printr-o operatie si asteptand sa revin acasa, sa imi regasesc familia. Imi era mai greu sa vorbesc cu ea, decat sa trec peste durerile post operatorii. Era nelinistita, emotionata si o voia pe mami acasa. Si mami a facut tot posibilul sa ajunga mai repede acasa. Ce frumoasa si incarcata de emotii a fost revederea, de atunci si chiar si acum imi da cate un “ pupic vindecator “. Stie de mica, ca atunci cand pupam locul dureros, el se vindeca imediat.

Cazi, inveti, te ridici si mergi mai departe…

De la ea imi iau cea mai mare doza de iubire si tot ea stie sa o si primeasca inapoi. Are un fel anume de a-ti atrage mereu atentia si de a fi ea in prim plan mereu. Te molipseste cu bucuria ei si totul se lumineaza in jur. Se trezeste o data cu soarele dimineata si iti insenineaza ziua toata.

Si indiferent cat de greu e uneori sa fii respins de catre cei din jur, sau chiar de gradinita, doar asa intelegi ca meriti oameni mai buni in jurul tau, mai pregatiti, mai deschisi. Doar asa ajungi pe un drum mai bun, de cate ori cazi, inveti si te mai ridici o data. Doar asa ajungi puternic, ajungi departe…

Photo credit by TUKA Photography