de ce adoptam

Adoptia unui copil este inca un subiect tabu in Romania, te sperie, te pune pe ganduri, te face sa oftezi, sa renunti chiar, vazandu-i doar aspectele negative. Adoptia este perceputa ca un proces anevoios, de lunga durata, complex, dificil, care iti solicita timp, implicare si dedicare si de cele mai multe ori te inhiba crezand ca nu ai ce iti trebuie sa faci acest pas, locuinta nu e suficient de mare, veniturile nu sunt pe masura, timpul de asteptare e prea lung sau copiii nu sunt cum ni-i dorim.

Aveam un singur scop si am pornit la drum

  Acum 7 ani cand am hotarat sa facem acest pas si am inceput demersurile premergatoare adoptiei, nu a mai contat cat de greu sau solicitant este acest proces, cat de mult va dura, ce sacrificii implica, aveam un singur scop si am pornit la drum stiind ca vrem un copil, vrem sa devenim parinti, vrem un sufletel care sa ne umple casa de bucurie. Era atat de asteptat si aveam atata iubire de oferit, mai ales dupa cei 8 ani petrecuti prin spitale cu diverse proceduri si investigatii atat de dureroase pentru a obtine sarcina mult dorita, dar acum trebuia sa mergem mai departe, acum mai era nevoie doar sa ne gasim.

Nu cautam perfectiunea, pentru ca ea nu exista nici in noi

Ne-am indreptat catre DGASPC cu intentia de a adopta o fetita, o voiam mica, voiam sa simt maternitatea in toata frumusetea ei, sa trec prin toate etapele varstei. Dar ajunsi acolo, ceva s-a schimbat, nu am uitat ca de fapt ne doream un copil, voiam sa devenim parinti, nu cautam perfectiunea pentru ca ea nu exista nici in noi. Am renuntat la varsta mica, afland ca bebelusii nu pot fi declarati adoptabili inca, initial se incearca integrarea lor in familia biologica, apoi se cauta rudele pana la gradul IV, fiind plasati intial la asistent maternal sau la familie substitutiva, prin plasament familial ( cei care detin Atestat de Familie apta sa adopte ). Acolo, la Directie, auzi ce nu ai vrea sa auzi, acesti copii provin majoritatea din familii monoparentale de etnie roma, din concubinaj sau au diverse boli genetice, transmise de mama sau tatal biologic. Incepi sa reflectezi, tragi aer in piept si iti impui sa nu renunti. Auzi insa si exemple pozitive, multe familii care au reusit, vezi poze cu copii si parinti fericiti in noua lor familie si vrei sa fii unul dintre ei. Ce nu stii atunci, e ca toti acesti copii merita o sansa la o viata mai buna, pe unii dintre ei, e suficient sa ii iubesti si ei infloresc, e suficient sa ii accepti, sa treci peste prejudecati, sa intelegi ca sufletul nu are culoare, ca noi oamenii in general, ne pricepem sa punem etichete si sa judecam fara sa cunoastem.

“Scapa de tipare si de prejudecati, vom avea un copil, asta e tot ce conteaza”

Important e sa nu renunti si sa fii deschis, imi spuneam mereu “scapa de tipare si de prejudecati, vom avea un copil, asta e tot ce conteaza”. Mai important decat tot acest parcurs, decat tot acest proces, este ceea ce vom oferi noi parintii, apoi. Cum ne pregatim de prima vizita, cum le vorbim, cum ii apropiem, ce simtim si ce transmitem in prezenta lor. Ce ne dorim exact, ce asteptari avem?…

Si totusi, de ce adoptam?

Cand ajungi sa faci acest pas, e momentul in care trebuie sa fii foarte sincer cu tine insuti/insati. De ce alegi adoptia? Majoritatea dintre noi, nu putem avea copii pe cale biologica, cum a fost cazul meu si atunci aceasta este calea. Mai sunt acei “eroi”, care, desi au propriul copil ( copii ) vor sa adopte, din iubire, din recunostinta, din prea multa dragoste. Acestia sunt eroii mei. Ii admir enorm, ei nu vor sa umple un gol, nu e nimic egoist acolo, ei vor sa ofere o sansa la viata, un camin, o familie si nu in ultimul rand iubirea de mama, de tata si de fratiori.

Sunt din pacate si cazuri nefericite de cupluri care isi doresc sa adopte, crezand ca astfel isi salveaza relatia sau casnicia sau isi alunga tristetea, avand diverse probleme de sanatate mentala, accentuate. Suna trist dar aceste cazuri exista si majoritatea dintre ele nu trec de examinarea psihologica. De aceea poate, toate aceste etape din procesul de adoptie sunt asa importante.

De ce eu? De ce eu nu pot deveni mama? Atatea intrebari fara raspuns…

In urma cu multi ani, cand incercam imposibilul de a avea un copil, nu intelegeam de ce mi se intampla mie sa nu pot deveni mama. De ce eu? De ce restul femeilor reusesc, de ce anumite fete/femei raman insarcinate si nu isi doresc acea sarcina? De ce fac intrerupere de sarcina cand altcineva si-ar dori mai mult ca orice in lumea asta acel copil…

Aveam atatea intrebari fara raspuns, pana intr-o zi. Apoi am inteles, undeva doi copii se nasteau pentru a fi copiii nostri, pentru ca noi sa le fim parinti. Ii chemasem de atatea ori in toate rugaciunile mele si ei au venit, doar asa s-ar fi putut. Doar asa a aparut al 3 lea, isi astepta fratiorii. Si a venit imediat, cumva tot ca un raspuns pentru mine. Era timpul sa inteleg, sa imi accept trecutul, sa vindec toate ranile, sa ma bucur acum pe deplin, sa arat acum pentru ce am luptat atatia ani, sa ofer acum toata dragostea de care eram capabila, asteptarea luase sfarsit. Visul s-a implinit.

Cu timpul am inteles, unii dintre noi avem alt scop, alta menire, alt drum…

Adoptia a fost sansa mea. Acum nu as mai fi vrut sa fie altfel. Am inteles ca unii dintre noi avem alt scop, alta menire, alt drum, alta cale. Asa cum copiii nu aleg ei sa fie nascuti si parasiti, nimeni nu alege suferinta, nimeni nu alege drumul cu pietre in defavoarea celui lin, dar cred ca depinde de noi ce carari alegem in viata, ne oprim cand e greu, renuntam, ne complacem si alegem confortul dar nefericirea sau ne incapatanam sa reusim, sa depasim obstacole, frici, temeri, prejudecati.

Intr-o zi vei ajunge sa daruiesti din ceea ce esti si nu din ceea ce ai…

Viseaza departe si vei sti pana unde vrei sa ajungi! Vrei un copil, fa un pas, apoi inca unul si inca unul si intr-o zi il vei gasi, va veti intalni. Propune-ti mereu sa fii un parinte prieten, un parinte disponibil emotional, invata sa asculti, invata sa pui intrebari si sa primesti raspunsuri, invata mereu si intr-o zi vei ajunge sa daruiesti din ceea ce esti si nu din ceea ce ai, iar atunci te vei uita in ochii copilului tau impacat, asumat, multumit ca i-ai format repere clare despre viata, despre bucuria de a fi, despre bunatate. Atunci vei intelege de ce ai adoptat, atunci vei sti ca a meritat.

Cover Photo by TUKA Photography