Intrebarile si grijile unui parinte adoptiv vs intrebarile si grijile unui parinte biologic

Sa fii parinte adoptiv nu e niciodata o intamplare. Sunt ani de incercari in spate, de dorinte aprinse, de lupta cu propriul corp, cu mintea ta, cu divinitatea, sunt intrebari care nu isi gasesc raspunsul si multe frustrari acumulate in timp.

Insa, vine o zi cand nu mai conteaza trecutul, nu mai conteaza ce nu poti face, atunci stii ca niciun obstacol nu mai sta in calea ta. Iti dai voie sa iesi din conjunctura nefavorabila in care te afli, cauti solutii, iti dai voie sa crezi, sa speri si chiar faci pasi in directia aceasta.

Si cand imposibilul devine posibil, odata cu efervescenta momentului, sub impactul emotiilor, apar alte griji, alte frici, apar emotiile si intrebarile, alte intrebari fata de cele ale unei familii obisnuite.

Timpul te invata sa nu mai astepti copilul perfect, pentru ca nici tu nu vei fi parintele perfect

Pentru inceput, incet, incet, tiparul creat in mintea ta dispare. Desi, ca orice viitor parinte iti doresti un bebelus, iti doresti sa simti maternitatea cu totul, vrei sa arzi toate etapele, sa treci prin ele, prin gangureli, prin manute mici care descopera lumea odata cu tine, iar tu esti lumea lor toata, prin zambete senine si chicoteli, vrei tot ceea ce e normal sa ai, insa timpul te invata sa nu mai astepti copilul perfect pentru ca nici tu nu vei fi parintele perfect si realizezi ca tot ce iti doresti de fapt e sa umpli golul acela din sufletul tau in care zace de atatia ani de zile, o imensa iubire gata de oferit.  

Cum devii parinte biologic si cand devii parinte adoptiv

Ca viitor parinte biologic iti dai timp sa fii pregatit, iti permiti sa alegi momentul potrivit, sa incerci de mai multe ori pana reusesti, ca apoi sa mai ai inca noua luni la dispozitie de pregatire fizica si emotionala, de evolutie a tuturor etapelor premergatoare nasteriii si sosirii pe lume a copilului mult dorit.

Ca viitor parinte adoptiv iti doresti sa fii inteles, sa fii sustinut, sa fii incurajat, sa fii impacat si asumat cu alegerea facuta, apoi cu multa nerabdare iti doresti sa fii sunat, sa fii ales, sa ti se acorde acea sansa de a exista o intalnire cu unul dintre copiii din sistem care intruneste cat mai indeaproape cerintele din dosar, copii care de altfel au atata nevoie de o familie, de un camin, de a fi acasa.

Intalnirea mult asteptata incarcata de emotii pe care nu le-ai mai cunoscut

Si cand telefonul a sunat, minutele par zile iar zilele par ani. Totul se rezuma acum la intalnirea mult asteptata, te simti atat de stangaci si nu stii cum sa te porti, sau ce sa spui, sau ce sa faci, ti-e teama sa nu gresesti cumva fara voia ta. Te gandesti ce cadou sau ce surpriza i-ar aduce bucurie, dar nu stii ce ai voie sa iei si ce nu, totul pare atat de nou, atat de diferit.

Sunt emotii pe care nu le-ai mai cunoscut, te sperie gandul ca poate copilul te va respinge sau poate nu e ce ti-ai dorit, poate nu va exista acea chimie, apar temerile, fricile, intrebarile. Te intrebi daca nu ai chiar tu o problema. Si e firesc, e atat de firesc. Asta nu te face un om mai putin bun, dimpotriva, te face un viitor parinte pregatit, constient, asumat.

Pana la urma, nu alegi o palarie de vara, alegi un nou drum, o noua viata impreuna, un copil sau doi sau trei. Iar responsabilitate mai mare nu exista. O noua viata e in mainile tale cu tot bagajul genetic si emotional cu care vine, si bagajul acesta nu e usor. E incarcat cu teama abandonului traita deja, cu schimbarea locului, a familiei, al casei, al oamenilor noi din jurul sau, universul copilului e dintr-o data altul.

Cati dintre noi constientizam cat inseamna o schimbare

Nu stiu cati dintre noi constientizam cat inseamna o schimbare, cati suntem dispusi la o schimbare de job, de domiciliu, de a pleca din tara. Si chiar si atunci cand alegem sa facem asta, e o alegere personala acolo, o pregatire, o baza de la care pleci si stii incotro vrei sa ajungi.

Cat de greu ii e unui adult sa renunte la familia sa pentru a-si intemeia alta? Cati o fac responsabil, asumat? Si cum te simti cand faci asta? Totusi, noi adultii, avem un avantaj, avem liberul arbitru. Alegerile sunt ale noastre. Bune sau rele, sunt ale noastre.

Copiii nu au posibilitatea aceasta de a alege daca raman in sistem, daca raman la asistentul maternal, sau in plasament familial, ei nici nu stiu unde le-ar fi mai bine. Ei isi traiesc copilaria, iubesc sincer si frumos si tot ce isi doresc e sa rada, sa se joace si sa fie fericiti. Aici intervine rolul nostru al parintilor, biologici sau adoptivi deopotriva, sa iubim, sa oferim, sa intelegem si sa educam.

Empatia – capacitatea de a intelege si de a simti emotiile si gandurile unei persoane

Empatia este o functie a cortexului prefrontal care se dezvolta in timp, pana in jurul varstei de 25 de ani. Copil fiind nu ai discernamant, esti mai apropiat de mamifere decat de oameni, de aceea bucuria si trairile lor sunt sincere, autentice, nu au filtru.

Insa noi adultii stim tot ceea ce ei nu stiu inca, noi intelegem, noi avem discernamant, avem experiente si lectii de viata traite, ne-am lovit, am cazut, ne-am ridicat, am invatat si vom continua sa facem asta in fiecare secunda a vietii noastre.  

Inevital apar intrebarile si te cuprinde teama

Parinte fiind iti pui intrebari, cauti raspunsuri, inveti din mers. Ca parinte biologic, te intrebi cu cine va semana mai mult copilul tau, nasul sau ochii sau parul cui il va avea. Oare cand va merge de-a busilea, cand va face primii pasii, la ce cresa sau gradinita va merge. Intrebari firesti printre multe altele.

Intrebarile unui parinte adoptiv sunt insotite mereu de temeri:

Oare ma va accepta? Daca ma va respinge? Daca isi va dori inapoi la asistentul maternal? Se va adapta in familia noastra? Oare voi fi o mama sau un tata bun? Cand imi va spune mama/tata? Bolile mentionate in dosar ii vor afecta cresterea, evolutia, vorbirea, dezvoltarea cognitiva? Oare va pleca de acasa cand va creste, isi va cauta familia biologica, fratii? Sa ii spun ca e adoptat/adoptata? Cand sa fac asta? Cum va reactiona? Daca va afla inainte de la copiii de pe strada sau de la scoala? Cum sa depasesc tiparele si prejudecatile legate de culoarea pielii lui? Ce sa fac sa nu il mai necajeasca copii? Si lista poate continua…

Avem voie sa fim imperfecti – Alfred Adler

Alfred Adler spunea “Avem voie sa fim imperfecti”, da-ti voie sa fii imperfect! Nu te critica pentru tot ce gresesti, nu stii sau nu esti sigur. O fac altii deja, desi nu ar trebui. Alege mai degraba sa crezi si sa mergi mai departe. Respira, inspira si ia-o de la capat de cate ori e nevoie, pentru ca atunci cand o noua viata iti va bate la usa, e bine sa te gaseasca pregatit iar intrebarile, grijile si fricile isi vor gasi toate raspunsul in inimi care invata sa bata impreuna, in priviri care nu au nevoie de cuvinte , in bratele calde, iubitoare si primitoare de viitori parinti.

Photo credit by TUKA Photography